_01-COVER-Exotique-15-ani

Numeroși designeri, arhitecți și artiști plastici, alături de diplomați, cunoscuți oameni de afaceri, vedete din zona showbiz-ului și media au fost prezenţi pe data de 27 septembrie la evenimentul festiv de relansare a brandului EXOTIQUE şi de aniversare a 15 ani de existenţă pe piaţa românească.

_ANG4714

Alteța Sa Regală Principesa Maria a României şi Domnul Andrew Popper, Şeful Casei Regale a României au fost invitatii de onoare, alaturi de inalti diplomati, Domnul Ambasador Emil Vasiliu, Domnul Consul onorific George Savuica, precum si reputati profesori universitari, medici, avocati, regizori, sculptori, pictori si actori.

Printre participanți s-au numărat de asemenea: Doinița Oancea, Sorin Mihailescu, Dorin Butaru, Csilla Negoita, Ligia Pop, Simona Stoicescu, Diana Dumitrescu, Alin Gălățescu, Cristian și Manuela Țânțăreanu, Ozana Barabancea, Mihaela Geoană, Dragoș Galgoțiu, Lorina Seres, Olga Croitoru, Adriana Antoni, Anca Țurcașiu, Rita Mureșan, Hamid Nikola Katrib, Rodica si Fabrizio Benintendi, reprezentanți ai Pascal Delmotte Interior Design Agency, Gavia Concept, reprezentanți ai Clinicilor Regina Maria, reprezentanți ai Furnizorilor Casei Regale.

Acest eveniment a marcat o nouă etapă în evoluția bradului EXOTIQUE și a subliniat modul perfect în care acesta se completează cu arta contemporană. EXOTIQUE propune un design interior atipic, artistic, un lifestyle sofisticat, dar în același timp natural, elegant.

La eveniment a fost prezentată o vibrantă expoziție de pictură și sculptură in care au expus lucrarile artiști Arthalle, respectiv: Denis Simion, Catalin Geana, Iulian Cristea, Adrian Calin, Aurel Bulacu, Eugen Raportoru, Mihai Glodeanu, Adrian Rizescu, Dragos Bojin, Marina Aristotel, Andrei Tudoran, Ruxandra Tudoran, Bogdan Andronic, Matei Serban Sandu, Razvan Nastase, Augustin Razvan Radu, Dan St Andrei, Daniel Rosca, Adrian Dica, Hamid Nikola Katrib, Dragos Popescu.

Evenimentul s-a desfăşurat în ambianţa excepţională oferită de stilul industrial al vechilor hale de producţie, care însă au fost renovate şi îmbrăcate în straie de sărbătoare. O iluminaţie feerică a însoţit petrecerea care a durat până în zorii zilei şi care a fost presărată cu evenimente artistice mult gustate de invitaţi.

Parteneri ai evenimentului au fost: IRColors, Cramele Strunga, City Flowers, Beautik, Beauty one, Art&Craft, Bio Green, Organic India, ThaiCo Spa, Vitamin Aqua, RedBull, Pegas, Aqua Queen, Gradina cu Dragoste, Sublimmme, Cafe De Fleurs, Bluconcept, Canah, Emidale International, Arthalle.

Parteneri media: Atelierele Ilbah, Sava Ionut, Casa Lux, Casa mea, Antena 1, Ida TV si Bursa Constructiilor.

O adevărată renaştere

DSC_6736Puşa Hack, fondatorul EXOTIQUE, a spus că a simţit nevoia unei schimbări profunde, o adevărată renaştere a brandului, pentru care au fost făcute eforturi substanţiale.

Am schimbat conceptul, site-ul, chiar și sigla. Am reamenajat total showroom-ul: am recompartimentat, am înlocuit parchetul, am modificat culoarea pereților, am schimbat sistemul de iluminat. Am păstrat însă structura de tip industrial, dar am adus-o la un stil contemporan. Am păstrat de asemenea ideea originală de decor asiatic. Am gândit un spațiu cultural în care să se întâlnească designeri și artiști plastici, un spațiu care să propună soluții pentru un stil exotic urban pentru toate funcțiunile casei, precum și pentru alte spații. Astă seară am agrementat spaţiul EXOTIQUE cu o expoziţe, în cadrul căreia şi-au expus lucrările 17 pictori şi 9 sculptori”, a spus Puşa Hack.

Noua ofertă EXOTIQUE: soluţii pentru decoruri exotic urbane

Puşa Hack, fondatorul EXOTIQUE, a prezentat în continuare oferta hub-ului de design EXOTIQUE pentru designeri, arhitecţi, dezvoltatori, precum şi pentru cei care doresc să îşi amenajeze şi personalizeze locuinţa într-un stil exotic urban.

Piesele de mobilier din lemn masiv realizate manual, de origine asiatică, pentru care centrul de interes s-a mutat – în afară de India – şi pe Thailanda şi Indonezia, au stat, ca de obicei, în centrul atenţiei. Noutatea constă în faptul că acum aceste piese au fost reinterpretate de către furnizori şi aduse spre un stil contemporan, putând fi încadrate şi într-un decor ambiental in stil industrial, ca exemplu fiind date blaturile din lemn combinate cu cadre şi suporturi metalice.

O ofertă bogată constă în piese de provenienţă asiatică (India), din piele, lucrate insa in stil aristrocratic colonial: birouri, comode sau fotolii din piele, cu mânere specifice şi având forme de cufere sau geamantane, precum şi fotolii sau o canapele din piele în stilul britanic Chesterfield, care se menţin în continuare în tendinţe.exotique (190)

Puşa Hack a recomandat ca decorul cu aceste piese să fie desavarsit cu mici decoraţiuni asiatice, care se găsesc în abundenţă în oferta de produse (inclusiv cele Feng Shui) şi care, alături de opere de artă au rolul de a încălzi ambianţa. Deasemenea a fost subliniată ideea că soluţiile expuse se pretează la orice funcţiune a casei, de la living şi dining, la dormitor, baie, birou sau terasă, putând intra în combinaţie perfectă cu accesorii funcţionale (lavoarele pentru baie, de exemplu) care, în acest caz, se recomandă a fi cele realizate din ceramică, sticlă, metal sau piatră.

Puşa Hack a mai aratat că, la solicitarea sa, pentru iubitorii de DO-IT-YOURSELF, furnizorii asiatici oferă idei şi soluţii de design. Dânsa a demonstrat originalitatea conceptelor si ideilor sale de a integra si de a da o utilitate ambientală plăcută unor elemente aparent banale si uzuale. In acest sens, a dat exemplu unui blat de lemn care poate fi folosit pe post de consolă sau uşă, în timp ce o secţiune dintr-un copac poate fi o masă sau suportul unei oglinzi.

Pentru renovarea de conace, castele sau case istorice precum şi pentru o amenajare originală de hoteluri, cluburi, restaurante, sunt propuse soluţii cum sunt stâlpi sau minunate porţi vechi şi alte piese unice recuperate de la palate vechi sau clădiri istorice din India, Thailanda sau Bali. Pentru restaurante, baruri sau magazine există deasemenea soluţii de depozitare sau accesorii exotice, cum sunt rafturi, oglinzi sau comode de aceeaşi provenienţă.

 

« 10 de 10 »
EXOTIQUE a renăscut şi a devenit hub de design

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *